Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Oriflame Cosmetics l-a numit pe Kenneth Benaim Campbell în funcția de CEO, cu efect imediat. El o înlocuiește pe Anna Malmhake, care părăsește conducerea companiei după un mandat de trei ani. Schimbarea vine într-o perioadă în care Oriflame continuă un amplu proces de transformare și se pregătește pentru aniversarea a 60 de ani de existență.
Oficialii CNAB au confirmat pentru Mediafax că a fost o scurtă cădere de curent pe zona Pipera, respectiv lipsă tensiune Fider Pipera aparținând companiei Retele Electrice (fostul Enel). „Sistemele critice operaționale ale aeroportului sunt funcționale”, au subliniat oficialii CNAB. De asemenea, nu există, deocamdată, informații cu privire la numărul exact de consumatori afectați. Știre în […]
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții (CNI), va finanța construcția unui nou cămin studențesc în Complexul „Grozăvești” din Capitală. Proiectul este derulat în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, iar Universitatea din București (UB) a obținut deja autorizația de construire de la Primăria Sectorului 6. Noua […]
Inspectorii de la Antifraudă au descoperit o schemă de muncă la negru la un complex turistic din județul Vâlcea, în cadrul unor controale naționale derulate în domeniul HORECA. Timp de aproape trei ani, între 2022 și 2025, firma a plătit ilegal 70 de angajați, oferindu-le pe lângă salariul oficial din contract sume suplimentare de bani […]
UniCredit Bank România a semnat o facilitate de finanțare de 100 milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru susținerea IMM-urilor și companiilor de dimensiune medie. Facilitatea de 100 de milioane de euro va sprijini investițiile în inovare, digitalizare și dezvoltare ale IMM-urilor și companiilor de dimensiune medie din România, transmite instituția bancară […]
UniCredit Bank România şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) au semnat un acord de finanţare în valoare de 100 de milioane de euro, destinat sprijinirii investiţiilor realizate de întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) şi de companiile de dimensiune medie (Mid-Caps) din România.
Arobs Transilvania Software (AROBS), cel mai mare grup de IT listat la Bursa de Valori Bucureşti, a fost de două ori aproape de intrarea în indicele BET şi păstrează obiectivul, iar fondatorul Voicu Oprean spune că pasul următor ţine de creşterea free floatului.
Informațiile potrivit cărora transporturile de cereale din Ucraina ar beneficia de prioritate pe calea ferată spre Portul Constanța sunt contrazise de Unicom Tranzit. Compania românească spune că trenurile ucrainene sunt operate în limita capacității rămase disponibile și pot aștepta chiar și o săptămână pentru a fi primite în port. Disputa apare în timp ce Kievul […]
Un complex turistic din județul Vâlcea, a plătit ilegal 70 de angajați, timp de aproape trei ani, prin suplimentarea salariilor contractuale a acestora cu sume care nu au fost evidențiate în documente contabile și pentru care nu s-au îndeplinit obligațiile fiscale, anunță ANAF în urma unor controale derulate de Antifraudă în sectorul HoReCa.
Trimestrial, marile companii tehnologice își prezintă proiectele care necesită cheltuieli masive de capital pentru construirea infrastructurii pentru dezvoltarea inteligenței artificiale, de la centrele de date la semiconductorii dedicați. Însă cifrele comunicate în rapoartele trimise bursei nu se regăsesc pe de-a întregul investițiile viitoare la care s-au angajat companiile mamă ale Google, Alphabet, Meta Platforms, Oracle […] Articolul Marile companii tehnologice ascund angajamente de plată, asimilate cu datoriile, în valoare de 3.000 mld $ – Risc de spargere a bulei bursiere AI apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Vola.ro își extinde serviciile dincolo de biletele de avion și lansează opțiunea de rezervare a spațiilor de cazare, disponibilă pe o platformă dedicată și în aplicația mobilă. Pasul marchează trecerea companiei spre un model integrat de servicii de călătorie. Noul serviciu include un inventar global de peste 3 milioane de spații de cazare – de […]
Kaufland va fi prezent la festivalul SAGA, între 21-23 august 2026, la Arena Națională din București, cu zone de entertainment, jocuri interactive și activități dedicate carierei, nutriției și sportului. Compania aduce la festival și activări Parkside, iar în magazinele Kaufland din țară este disponibilă o colecție SAGA în ediție limitată, cu prețuri între 19,99 lei și 49,99 lei.
O firmă de servicii AI din România a lansat un instrument care arată dacă un website este pregătit pentru căutarea prin serviciile de inteligență artificială, potrivit unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro. Platforma Blind Spot auditează infrastructura digitală a unui website prin 70 de criterii GEO/ Vizibilitate AI și identifică problemele care pot bloca vizibilitatea în...
Premier Energy Furnizare, parte a Premier Energy Group, derulează între 15 și 26 august un program de modernizare a infrastructurii informatice, parte a investițiilor companiei în digitalizarea și îmbunătățirea serviciilor pentru clienți. Lucrările vizează creșterea performanței sistemelor și simplificarea interacțiunii digitale cu aceștia, arată compania într-un comunicat de presă pe care îl difuzăm integral.
Companiile incluse în indicele american S and P 500 încheie un sezon de raportări financiare de excepţie, impulsionat în mare măsură de profiturile în creştere ale sectorului tehnologic şi de reevaluarea participaţiilor deţinute în start-up-uri de inteligenţă artificială (IA).
Plafonarea indicatorilor urbanistici și incertitudinea privind taxa de echipare a teritoriului, prevederi incluse în noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC), reprezintă principalele modificări care vor reconfigura piața imobiliară din România, potrivit unei analize realizate de firma de consultanță Crosspoint Real Estate. Noul cadru legislativ va schimba din temelii modul în care sunt […]
Consilierii generali ai Capitalei au actualizat, joi, procedurile pentru selectarea membrilor Consiliilor de administraţie din opt companii municipale.
Numărul investitorilor care ajung la bursă prin fonduri şi ETF-uri creşte peste aşteptări, iar efectul se vede în preţuri: companiile din indici sunt cumpărate automat de aceste produse, spune Simion Tihon, director de investiţii la Salt Bank.