Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Existenţa unor probleme serioase privind asigurarea fondurilor necesare funcţionării unor instituţii bugetare până la finele anului, mai ales în domeniul sănătăţii şi, în special, în ceea ce priveşte unităţile de primiri urgenţe, evidenţiază necesitatea de a adopta cât mai repede o rectificare bugetară, fie şi parţială, susţine Consiliul Fiscal.
Banca Europeană de Investiţii (BEI) a semnat un acord de finanţare în valoare de 630 de milioane de euro cu România pentru modernizarea căii ferate Braşov-Sighişoara, în completarea fondurilor europene şi a contribuţiei de la bugetul de stat, conform unui comunicat al instituţiei financiare internaţionale.
Creșterea vârstei efective de pensionare este cea mai realistă pârghie care mai poate readuce spre sustenabilitate un sistem public de pensii pus sub presiune de un deficit record al bugetului de asigurări sociale de stat, de intrarea la pensie a generației „decrețeilor” începând din jurul anului 2030 și de faptul că înainte de 2040 numărul pensionarilor va depăși numărul celor care le finanțează pensiile, scrie Termene.ro.
Preşedintele Nicuşor Dan a discutat, duminică, cu cancelarul federal al Germaniei, Friedrich Merz, despre viitorul buget al Uniunii Europene, consolidarea Flancului Estic al NATO, cooperarea în industria de apărare şi procesul de extindere a UE, în cadrul unei întrevederi desfăşurate la Rovaniemi, în marja Summitului European dedicat Regiunii Arctice.
Arieratele bugetului general consolidat au scăzut cu 3,57%, în iulie 2026, până la 614,1 milioane de lei, de la 636,8 milioane de lei, în luna precedentă, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF), consultate de AGERPRES.
Ministerul Energiei a lansat un apel, cu un buget de 500 de milioane de euro, care vizează sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară, cu capacităţi de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entităţi publice, transmite Agerpres.
Economia Franţei va creşte anul acesta mai puţin decât se estima, iar Guvernul va rata ţinta de reducere a deficitului bugetar, a anunţat vineri ministrul de Finanţe, Roland Lescure (foto), transmite Reuters, relatează Agerpres.
Guvernul a aprobat, vineri, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al Metrorex, societate aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor.
Bugetul pe 2026 al Metrorex ar putea fi aprobat azi în ședința de Guvern, ceea ce înseamnă că angajații companiei de metrou și-ar putea încasa salariile săptămâna viitoare, de miercuri încolo, potrivit informațiilor ECONOMICA.NET. Bugetul companiei care administrează transportul public subteran din Capitală prevede și investiții cu 78% mai mari față de anul trecut.
Metrorex estimează că va încheia anul cu pierderi de 295,5 milioane de lei, mai mici cu 5,3% faţă de anul precedent, în condiţiile unor venituri proiectate în scădere, la aproape 1,8 miliarde de lei, şi ale unor cheltuieli mai mici, de 2 miliarde de lei, potrivit proiectului pentru aprobarea bugetului companiei, publicat joi de Ministerul Transporturilor, transmite Agerpres.
Băncile italiene ar trebui să contribuie cu până la 3 miliarde de euro (3,49 miliarde de dolari) pentru a ajuta Guvernul să finanţeze reducerile de taxe şi creşterile de cheltuieli publice în bugetul pe 2027, a informat, printr-un comunicat, Partidul Ligii (extremă dreaptă) din coaliţia aflată la guvernare, transmite Reuters.
Suma totală a restanţelor firmelor din România către bugetul de stat şi bugetele sociale a atins 77,6 miliarde lei, în creştere faţă de cele 77 miliarde lei raportate în trimestrul I al anului, arată datele platformei de analiză financiară RisCo.ro.
Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că "ar fi foarte sănătos să avem o lege a salarizării în cursul acestui an", de preferat odată cu legea bugetului pe 2027.
Legea salarizării a tensionat dialogul politic şi a consemnat un impas, iar pierderea de 770 milioane euro este un cost pentru buget, dar nu poate cauza în sine un derapaj, este de părere preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.
Electrica încheie prima ediție a Shadow Volt, un program unic pe piața din România prin accesul direct pe care îl oferă tinerilor la conducerea executivă și la procese de decizie ale companiei. Ana-Maria Constantin, Georgiana Dumitru și Eduard Frățilă sunt cei trei câștigători care vor petrece, începând din octombrie, câte o lună alături de CEO, CFO și CBDO (Chief Business Development Officer), unde vor lucra la un proiect comun, cu acces la resursele companiei și buget pentru implementare, arată Electrica într-un comunicat de presă.
Lipsa unei coaliții de guvernare ridică semne de întrebare asupra viitorului. Fără Guvern, nu se poate anticipa nici cu ce deficit bugetar vom finaliza anul 2026. Pentru 2027, analiștii recomandă menținerea unei discipline stricte asupra cheltuielilor bugetare. O datorie publică nesustenabilă face însă posibilă majorarea de taxe, eventual introducerea impozitului progresiv pe venituri, pentru ca politica de ajustare a deficitului bugetar să continue. Asta dacă nu va fi renegociată cu UE.
Începutul școlii a fost mult timp asociat cu o listă previzibilă: caiete, rechizite, haine, încălțăminte și un ghiozdan nou. Astăzi, lista nu mai este doar despre ce trebuie cumpărat, ci tot mai mult despre ce își doresc copiii. Iar între cele două se află părintele, care încearcă să împace bugetul familiei cu preferințele unei generații care descoperă produse și branduri cu mult înainte de a ajunge în magazin.
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, suplimentarea cu opt milioane de lei a bugetului Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului pe anul 2026, pentru plata despăgubirilor în cazul exproprierilor necesare pentru construirea unei noi linii electrice aeriene în Gădălin - Suceava.
România îşi doreşte un buget viitor al Uniunii Europene ambiţios, cu sume consistente pentru capitolele Coeziune şi Agricultură, a declarat, joi, preşedintele Nicuşor Dan în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Consiliului European, Antonio Costa.
Premierul interimar Ilie Bolojan şi-a exprimat speranţa ca România să aibă un guvern stabil într-un timp cât mai scurt, subliniind că viitorul Executiv trebuie să continue eforturile pentru reducerea deficitului bugetar.