Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat că a văzut deschidere din partea PSD în încercarea de a găsi soluţii, iar priorităţile discutate cu social-democraţii au vizat rectificarea bugetară şi bugetul pe anul viitor.
Economia mondială este ameninţată de preţurile ridicate la energie, datoria publică record şi riscurile asociate boom-ului investiţiilor în inteligenţa artificială (AI), a avertizat miercuri directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, care a îndemnat guvernele să adopte măsuri de protecţie prin politici fiscale şi monetare, transmite Reuters.
Jucăriile cu utilizări terapeutice, produsele inspirate de conținutul viral din social media și articolele destinate adulților pasionați de colecții se numără printre principalele tendințe anticipate pentru piața jucăriilor în 2027.
Problemele la Dacia continuă, cel puțin din punctul de vedere al scăderii producției la uzina de la Mioveni. De aceea, dar și din alte motive, producătorul de buget parte a grupului Renault a lansat un alt program de plecări voluntare îndreptat către acei angajați care doresc să-și încheie contractul de muncă prin acordul părților, scrie ziarul Obiectiv de Argeș.
O companie de distribuție care angajează șoferi sau o firmă de servicii care înlocuiește mașini cu vizite dese în service poate folosi leasingul pentru a-și extinde flota fără să blocheze întregul buget de achiziție. La multe modele rulate, o parte din deprecierea inițială este deja reflectată în preț, care poate fi mai mic decât cel al unui vehicul nou comparabil.
Președintele Nicușor Dan și premierul italian Giorgia Meloni au coordonat un demers prin care 17 state membre ale Uniunii Europene cer menținerea agriculturii și a politicii de coeziune printre prioritățile viitorului buget european pentru perioada 2028-2034. Liderii vor ca noile nevoi ale UE, de la apărare și securitate energetică la competitivitate, să primească resurse suplimentare fără diminuarea celor două politici tradiționale.
Standard & Poor’s a menținut ratingul suveran al României la BBB-/A-3, ultima treaptă din categoria recomandată investițiilor, păstrând însă perspectiva negativă. Agenția avertizează că prelungirea procesului de formare a unui Guvern stabil ar putea afecta reducerea deficitului bugetar în 2027 și 2028.
Agenția S&P Global Ratings a menținut ratingul suveran al României la BBB-, ultima treaptă din categoria recomandată investițiilor, evitând astfel retrogradarea țării în categoria „junk”. Decizia vine într-un moment în care România și-a redus deficitul bugetar, dar instabilitatea politică și capacitatea de a continua consolidarea fiscală în 2027 rămân printre principalele riscuri urmărite de agențiile de rating.
Halloween-ul nu mai înseamnă doar costume și dulciuri. Pentru multe familii, este și un motiv pentru a transforma casa, măcar pentru câteva zile, într-un decor cu fantome, dovleci, lumini și personaje misterioase. Iar pentru asta nu este nevoie neapărat de un buget „de speriat”.
Oana Gheorghiu, ministrul propus la Sănătate, a primit astăzi aviz negativ în audierile din comisiile de sănătate ale Parlamentului. Ea a declarat după audiere că bugetul are limite şi nu este vina acestui Guvern că avem acest buget. ”Să nu uităm că au fost risipiţi ani de zile, robinetul a fost deschis”, a mai spus Gheorghiu.
Administratorul unui salon de servicii estetice din Bucureşti a achitat la bugetul de stat 905.212 lei, în urma unui control al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), care a identificat obligaţii fiscale suplimentare de peste 537.000 de lei, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), potrivit Agerpres.
Românii care aleg circuite în destinații îndepărtate își rezervă vacanțele cu aproape cinci luni înainte și sunt dispuși să aloce bugete mai mari pentru trasee mai lungi și variante premium. Pentru călătoriile deja rezervate pentru 2027, bugetul mediu a ajuns la 3.945 de euro/persoană, cu 13% peste nivelul din 2026, potrivit datelor Exact Tours.
Orice buget de marketing este evaluat astăzi mai atent decât acum câțiva ani. Se cer justificări pe fiecare linie și rezultate care se pot urmări. În acest context, brandul este adesea prima cheltuială pusă sub semnul întrebării — deși, pentru un buget aflat sub presiune, el poate fi exact instrumentul care face restul investiției mai eficient.
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a transmis Parlamentului programul de guvernare și lista celor 16 miniștri cu care cere votul de învestire. Documentul negociat de PNL, USR și UDMR acoperă 28 de domenii și, potrivit lui Mureșan, cuprinde 372 de măsuri, de la reducerea deficitului și politica fiscală până la sănătate, pensii, piața muncii și atragerea investițiilor americane. Lista Cabinetului cuprinde 16 ministere și trei vicepremieri cu portofolii.
Deficitul bugetului general consolidat al României a coborât la 59,42 miliarde de lei în primele opt luni din 2026, față de 86,36 miliarde de lei în aceeași perioadă a anului trecut. Ca pondere în PIB, deficitul a scăzut de la 4,51% la 2,89%, în condițiile în care veniturile statului au crescut mai rapid decât cheltuielile.
Accidentele de muncă nu afectează doar angajatul implicat. Ele îți pot bloca activitatea, pot genera costuri neprevăzute și pot pune presiune pe bugetul companiei exact în momentele în care vrei să investești în creștere. Dincolo de obligațiile legale, merită să tratezi prevenția și protecția financiară ca parte din strategia de business.
Strategia de bidding potrivita pentru o campanie Google Ads se alege in functie de obiectivul de business, nu invers: campaniile de trafic si notorietate functioneaza bine cu Maximize Clicks, generarea de lead-uri cu valoare uniforma se optimizeaza prin Target CPA, iar campaniile de vanzari cu valori de comanda variabile au nevoie de Target ROAS sau Maximize Conversion Value. Pentru echipele care gestioneaza digital marketing integrat cu performance marketing, aceasta decizie determina direct cat de eficient este bugetul alocat si cat de repede se vad rezultate masurabile.
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a anunțat principalele direcții ale programului de guvernare pe care intenționează să îl prezinte Parlamentului. El spune că viitorul Guvern va avea în vedere creșterea salariilor din sectorul public și indexarea pensiilor, însă nivelul majorărilor va fi stabilit la elaborarea bugetului de stat pentru 2027, în funcție de resursele disponibile.
În multe companii, marketingul rămâne una dintre cele mai greu de explicat investiții. Bugetul este aprobat, campaniile pornesc, iar la finalul lunii ajunge un raport plin de grafice, procente și termeni tehnici. Totuși, întrebările importante rămân uneori fără un răspuns simplu: unde s-au dus banii, ce a funcționat, ce nu a funcționat și ce trebuie schimbat?
Gestionarea inteligentă a banilor începe cu o separare simplă: veniturile și economiile sunt resurse proprii, iar creditul este o obligație care trebuie rambursată. Un cont online poate ajuta la urmărirea încasărilor, plăților și economiilor, în timp ce produsele de creditare pot acoperi nevoi punctuale atunci când costul și rata se potrivesc bugetului.