Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii septembrie va organiza o nouă rundă de consultări cu partidele pentru desemnarea premierului, întrucât în perioada vacanţei parlamentare nu a considerat a fi oportună o nouă nominalizare.
România are o diversitate mare de resurse naturale care pot susţine turismul balnear, de la ape minerale şi termale până la nămoluri terapeutice şi saline. Cu toate acestea, infrastructura turistică dedicată tratamentelor destinate anumitor afecţiuni rămâne relativ restrânsă.
România ocupă printre ultimele locuri pe harta destinaţiilor turistice europene, fiind aleasă de puţini turişti europeni când vine vorba de petrecerea vacanţelor. Mai populari în preferinţele europenilor se află chiar şi vecinii noştri, bulgarii şi ungurii. Doar 0,3% din turiştii europeni care călătoresc pe continent îşi fac vacanţele în România, o pondere similară cu Serbia sau Muntenegru, potrivit datelor prezentate de European Travel Commission.
Cel puțin 400 de turiști, inclusiv cetățeni străini, sunt dați dispăruți după ce o viitură de proporții a măturat mai multe sate de la granița cu China.
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat luni seara că va face demersuri pentru eliminarea prevederii din proiectul de lege ce elimină bursele sociale pe perioada vacanțelor. El a declarat la Digi24 că va discuta cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei pe tema propunerii :”E un proiect care este în transparenţă decizională. Voi discuta cu domnul ministru şi […] Articolul Bursele sociale vor fi acordate în continuare tot timpul anului şcolar apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță ediția de toamnă 2026 a programului special „Litoralul pentru Toți”, care se desfășoară în perioada 1–30 septembrie 2026, la care participă 67 de unități de cazare până în prezent, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro. Ajuns la cea de-a 49-a ediție, după mai bine de două decenii, programul...
O dronă cu încărcătură explozibilă, găsită miercuri dimineață pe plaja din stațiunea Olimp, județul Constanța, a fost detonată de autorități după ce zona a fost izolată, iar turiștii au fost evacuați, conform Mediafax. Perimetrul de siguranță a fost stabilit pe o rază de aproximativ 500 de metri, pentru ca echipele de intervenție să poată verifica […]
O bucată dintr-o dronă a ajuns în această dimineață pe plaja din stațiunea Olimp. Toată zona a fost închisă și securizată, iar turiștii nu au voie pe plajă până când resturile nu sunt îndepărtate. Bucata de dronă avea încărcătură explozibilă, care a fost detonată în urmă cu foarte puțin timp de geniștii de la Brigada Antitero.
Un fragment de dronă a fost găsit, miercuri dimineaţă, pe plaja din Olimp. Accesul turiştilor în zonă a fost restricţionat.
Un fragment de dronă a fost găsit pe plaja din Olimp. Accesul turiștilor în zonă a fost restricționat.
Un fragment de dronă a fost găsit pe plaja din Olimp. Accesul turiștilor în zonă a fost restricționat.
SUA se pregătesc să revoce vizele de afaceri și de turism acordate unui număr de până la 200.000 de străini care au solicitat sau solicită în prezent statutul de azil.
Cu un cost mediu de 32 de euro de persoană pentru cazarea la un hotel de trei stele și beri locale la 1,50 euro, capitala Albaniei, Tirana, s-a clasat pe primul loc în această listă a celor mai accesibile escapade urbane, potrivit Euronews. Locul al doilea a revenit Bucureștiului, unde o cină în oraș costă în […]
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță că programul „Litoralul pentru Toți”, ajuns la cea de-a 49-a ediție, continuă să atragă unități noi, dar și operatori care nu au mai participat în ultimele ediții, iar față de ediția din primăvară s-au înscris încă 24 de unități. În același timp, există unități care au transmis oferte […] Articolul Patronatele din turism: „Litoralul pentru Toți” aduce 24 de unități noi față de ediția din primăvară – Tarife de la 39 lei/persoană/noapte apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Wellness Solutions îşi continuă expansiunea în 2026, susţinută în principal de creşterea businessului B2B şi de cererea din partea operatorilor de săli de fitness, dezvoltatorilor rezidenţiali, hotelurilor şi altor clienţi profesionali
Malaezia reuneşte o ofertă turistică variată, compusă din centre urbane moderne, situri culturale istorice, zone montane şi rezervaţii naturale extinse
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează ediţia de toamnă a programului special „Litoralul pentru Toţi ”, care se va derula în perioada 1-30 septembrie 2026, cu tarife ce pornesc de la 39 de lei pe noapte de persoană.
Administraţia Statelor Unite a anunţat că intenţionează să anuleze vizele de afaceri şi de turism pentru 200.000 de cetăţeni străini care au solicitat sau solicită în prezent azil pe teritoriul american.
Septembrie nu înseamnă neapărat final de vară în Grecia. Pentru cei care nu sunt legați de vacanța din iulie sau august, prima lună de toamnă poate aduce exact combinația pe care mulți turiști o caută: mare încă suficient de caldă pentru baie, temperaturi mai ușor de suportat, mai puțină aglomerație și, în unele cazuri, tarife mai bune decât în vârful sezonului. Pentru Grecia în septembrie 2026, însă, alegerea insulei devine mai importantă mai ales dacă vacanța este programată după jumătatea lunii.
Faţa litoralului românesc s-a schimbat în ultimul deceniu, iar baza hotelieră este astăzi aproape complet renovată, mai ales în staţiunile din sudul litoralului, în condiţiile în care investitorii continuă să aloce anual sume importante pentru dezvoltarea staţiunilor, consideră Aurelian Marin, proprietarul agenţiei de turism Paradis Tours şi al unor hoteluri de pe litoral.