Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
BioNTech, compania germană care a dezvoltat împreună cu Pfizer vaccinul anti-COVID Comirnaty, va închide trei unități de producție din Germania, în cadrul unui proces de reorganizare a rețelei sale industriale. Aproape 1.800 de angajați sunt afectați de măsură, conform Mediafax. Unitățile din Tübingen, Marburg și Idar-Oberstein urmează să fie închise până la sfârșitul anului 2028. […]
Anul 2026 a adus noi confirmări ale atractivității orașului Timișoara. Grupul italian Ferrero va avea o nouă fabrică aici, în timp ce grupul german Kärcher a deschis un Global Business Service Center care acoperă operațiunile globale ale companiei, cu 80 de angajați în prima fază. Așadar, Timișul se numără printre primele trei județe ale României […]
Întreprinderile cu un capital propriu mai solid pot absorbi șocurile și pot reacționa fără probleme la variațiile ratelor dobânzilor, a transmis Cosmin Marinescu, viceguvernator al Băncii Naționale a României, la deschiderea summitul european privind investițiile în companii aflate în dificultate și creditarea bazată pe active, găzduit de Banca Națională a României și organizat de Turnaround […]
TotalSoft, companie românească de software de business, deschide un birou în Dubai, pe care îl va folosi ca hub regional pentru dezvoltarea operațiunilor și a rețelei de parteneri din Orientul Mijlociu și Africa de Nord (MENA). Noul birou va coordona operațiunile comerciale ale companiei din regiune și va susține proiectele bazate pe suita software Charisma. […]
Retailerul danez NORMAL deschide miercuri, 30 septembrie, primul său magazin din România, în Mega Mall București. Magazinul are o suprafață de 275 de metri pătrați și face parte din planul de extindere al companiei pe piața locală. NORMAL, retailer danez de tip discount, va deschide primul magazin din România în Mega Mall București. Unitatea are […]
Simplifi, platformă românească de semnătură electronică fondată de Adrian Sârbu și Adriana Sârbu, vrea să ajungă la 2 milioane de utilizatori în următorii doi ani și estimează investiții suplimentare de până la 1 milion de euro în această perioadă. Compania spune că a investit deja peste 1 milion de euro în infrastructură, cybersecurity, conformitate și […]
Raiffeisen Bank International (RBI), Raiffeisen Bank România, Raiffeisenbank Cehia și Bank Pekao S.A. din Polonia au semnat un acord de cooperare privind recomandarea reciprocă a clienților corporate și IMM. Prin această cooperare, clienții RBI obțin acces simplificat la piața din Polonia, iar clienții Pekao beneficiază de acces rapid și direct la piețele din Austria, Cehia […]
Itility, companie olandeză de consultanță IT și inginerie tehnologică, și-a deschis primul sediu din România, la Iași, anunță reprezentanții Palas Campus, complexul de birouri unde și-a stabilit sediul. Compania cu sediu central în Olanda și birouri în Statele Unite ale Americii își propune să ajungă în România la 100 de angajați. Itilty caută personal în […]
Romgaz, producătorul național de gaze, a analizat propunerea de cumpărare de gaze naturale lichefiate (LNG) americane în decembrie 2025, dar nu a semnat vreun contract, pentru că prețul și riscurile erau prea mari pentru companie și stat, potrivit unui document citat de E-nergia.ro. Riscul maxim calculat atunci era o pierdere de peste 300 de milioane […]
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale (SNTGN) Transgaz alocă între 96,17 milioane de lei şi 108,87 milioane de lei, fără TVA, pentru realizarea primului lot al conductei de transport gaze naturale Huedin – Lugaşu, potrivit unui anunţ de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), transmite Agerpres. Contractul vizează, pe lângă execuţia conductei […]
Compania românească Greensmalt intenționează să înființeze o unitate de reciclare a panourilor fotovoltaice în localitatea Seini, din județul Maramureș, acesta fiind al doilea proiect de acest gen din țară până în prezent. Inițiativa vine în continuarea primei fabrici de reciclare a modulelor solare din România, care a fost inaugurată în aprilie 2025 în Lunca Câlnicului, […]
Retailerul austriac de drogherii BIPA, intrat pe piața românească la începutul acestui an, își pregătește următoarea etapă de extindere în România. Compania a început să recruteze personal pentru magazine în Pantelimon, județul Ilfov, Turnu Măgurele și Voluntari, potrivit unor anunțuri publicate pe platforma de recrutare eJobs. BIPA caută echipe pentru noile magazine Pentru Pantelimon, retailerul […]
Compania americană Critical Metals Corp, care vrea să dezvolte la Feldioara, împreună cu Nuclearelectrica, o fabrică pentru procesarea metalelor rare provenite din proiectul minier Tanbreez din Groenlanda, și-a înființat o companie în România, potrivit datelor din Registrul Comerțului analizate de Economedia. Critical Metals Romania SRL a fost înregistrată la 27 august 2026, are sediul în […]
România a început să primească orimule obuziere autopropulsate K9 „Tunetul”, produse de compania sud-coreeană Hanwha special pentru țara noastră. Primele astfel de obuziere autopropulsate pe șenile au fost văzute pe străzile din România. Acestea sunt livrate, probabil, către unitatea militară care le va opera. Contract de un miliard de dolari Până în 2029, forțele armate […]
Șefi de companii de stat aflate de ani la rândul pe pierderi sunt plătiți cu indemnizații de mii de euro indiferent de rezultatele financiare obținute, arată datele analizate de Economedia din platforma guvernanta.gov.ro, lansată recent de Guvern ca instrument de transparentizare. Primele 10 companii de stat din clasamentul pierderilor au înregistrat împreună un rezultat net […]
Premierul desemnat Siegfried Mureșan vrea să listeze mai multe pachete de la companii de stat și să oprească răscumpărarea pachetelor minoritare în alte companii. Guvernul Mureșan arată, în programul de guvernare, că vrea să listeze la bursă pachete minoritare la companiile de stat, fără pierderea controlului strategic. Conform programului de guvernare, programul de listări prin […]
Compania Waldevar Energy anunță că se delimitează de directorul general Cristian Theodor Dragomir, arestat într-un caz privind luare de mită. Compania transmite că reafirmă toleranța zero față de corupție. Amintim că Cristian Theodor Dragomir, directorul general al Waldevar Energy SRL, a fost arestat preventiv sâmbătă, într-un scandal de corupție în mediul privat, unul dintre puținele […]
Economia României a crescut de zece ori în ultimii 20 de ani, iar poveștile de succes ale companiilor românești și contribuția diasporei din Marea Britanie arată transformarea profundă prin care a trecut România, a declarat duminică, într-un interviu la Digi24, Giles Portman, ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti. […]
O anchetă este în derulare la fabrica Ford Otosan din Craiova, după ce au apărut suspiciuni că angajați ar fi sustras piese din unitate, scrie presa locală din Olt. Conform publicației Altă Știre, ancheta vizează mai mulți angajați, inclusiv persoane cu funcții de conducere. Potrivit publicației, au existat inclusiv concedieri și demisii. Reprezentanții Ford nu […]
Premierul desemnat Siegfried Mureșan include, în programul de guvernare, privatizarea companiei aeriene naționale Tarom. Guvernul Mureșan amintește că statul a folosit ultimul ajutor de restructurare permis de dreptul european pentru următorii zece ani pentru Tarom. Astfel, compania nu ar mai trebui să primească niciun leu public nou, nici la vedere, nici mascat în datorii neplătite […]