Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Comisia Europeană a publicat vineri, 21 august, versiunea actualizată a ghidului destinat companiilor şi autorităţilor care trebuie să se pregătească intrarea în vigoare a paşaportului digital pentru baterii, un nou instrument care va schimba radical modul în care sunt identificate, urmărite, evaluate şi gestionate bateriile comercializate în Uniunea Europeană.
Gigantul chinez Alibaba a raportat pentru trimestrul încheiat în 30 iunie 2026 (primul trimestru al anului fiscal 2027) venituri uşor peste aşteptări, dar un profit net ajustat sub estimări, în timp ce profitul net contabil s-a prăbuşit cu 75%, pe fondul investiţiilor masive în inteligenţa artificială.
Rambursările taxelor vamale au reprezentat un câştig masiv şi neaşteptat pentru companiile din Statele Unite în ultimul trimestru, însă consumatorii americani nu vor beneficia de aceste sume.
Ministrul german de Finanţe, Lars Klingbeil, a lansat o nouă iniţiativă la nivelul Uniunii Europene ca răspuns la preţurile ridicate ale carburanţilor.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) intenţionează să achiziţioneze sisteme integrate de detectare, identificare, urmărire şi neutralizare a aeronavelor fără pilot (C-UAS, C-s UAS) pentru aeroporturile Henri Coandă şi Aurel Vlaicu.
Şase ţări din UE îşi intensifică apelurile pentru o taxă la nivelul întregului bloc asupra companiilor petroliere, pe fondul creşterii profiturilor în contextul războiului din Orientul Mijlociu
Compania de inteligenţă artificială Anthropic, dezvoltatorul modelului Claude, urmează să includă ostilitatea publică faţă de AI şi opoziţia comunităţilor locale la dezvoltarea centrelor de date ca factor de risc major în prospectul de listare (IPO), document aşteptat în următoarele săptămâni.
Guvernul francez a autorizat compania de stat EDF să demareze lucrările pregătitoare pentru construcţia a două viitoare reactoare nucleare de tip EPR2 la centrala de la Gravelines, printr-un decret publicat în Jurnalul Oficial.
Compania Broadcom poartă discuţii pentru atragerea unei finanţări prin datorie cuprinse între 70 şi 80 de miliarde de dolari, fondurile urmând să fie utilizate pentru finanţarea de semiconductori destinaţi companiilor de inteligenţă artificială, printre care Anthropic.
*Rezultatele indicative ale revizuirii semestriale anunţate vineri, 21 august, de FTSE Russell, vor intra în vigoare începând cu 21 septembrie 2026 *În urma revizuirii, Aquila Part Prod Com (AQ) şi Cris-Tim Family Holding (CFH) vor fi incluse în indicii FTSE Global All Cap *Toate celelalte 8 companii româneşti incluse în indicii FTSE Global All Cap îşi vor menţine prezenţa în aceşti indici, astfel că, pentru prima dată, numărul companiilor româneşti incluse în indicii FTSE Global All Cap ajunge la 10 *Acţiunile Electrica (EL) vor trece din categoria Mid Cap în categoria Large Cap *În urma revizuirii, acţiunile companiei Conpet (COTE) vor fi incluse in indicii FTSE Global Micro Cap alături de două alte companii româneşti care îşi menţin prezenţa în aceşti indici *România va avea, începând cu luna septembrie, 13 companii incluse în indicii FTSE Russell dedicaţi Pieţelor Emergente
Banca Transilvania (simbol bursier TLV) a obţinut în primul semestru al anului 2026 un profit net consolidat de 2,5 miliarde de lei, în creştere cu 26,8% faţă de perioada similară a anului trecut.
* Primul semestru din 2026 a fost marcat de creşterea veniturilor şi a profitului net, precum şi de o îmbunătăţire a numerarului generat din activitatea operaţională. Pentru a doua parte a anului, compania vizează menţinerea acestui trend pe fiecare segment de activitate. * Veniturile totale consolidate ale Electro-Alfa International au crescut cu 18,1% în primele şase luni din an faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior şi au ajuns la 364,3 milioane de lei. * EBITDA s-a menţinut la un nivel solid, de 37,2 milioane de lei, iar profitul net a crescut cu 8,4% până la 27,9 milioane de lei. * În prima jumătate a anului, Electro-Alfa International a adăugat două noi segmente raportabile: Sisteme de stocare a energiei electrice (BESS) şi Infrastructură feroviară.
Nvidia a realizat o investiţie minoritară în compania privată Cloverleaf Infrastructure, cu scopul de a dezvolta infrastructura energetică necesară proiectelor de centre de date pentru inteligenţă artificială din Statele Unite, au anunţat vineri cele două companii.
Alianţa pentru Unirea Românilor a depus un proiect de lege prin care propune alocarea a 425,8 milioane de lei pentru Complexul Energetic Oltenia, în 2026, pentru achiziţia certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, sumă care reprezintă diferenţa din grantul de 1,09 miliarde de euro aprobat de Comisia Europeană pentru restructurarea companiei
Grupul sud-coreean Samsung Electronics a anunţat vineri că estimează alocarea unei sume cuprinse între 90 şi 110 trilioane de woni (între 65,1 şi 79,52 miliarde de dolari) pentru remunerarea acţionarilor în anul 2026, reprezentând cel mai amplu pachet de acest tip derulat vreodată de o companie din Coreea de Sud.
Rădăcini Grup celebrează 35 de ani de activitate pe piaţa auto din România, o aniversare care aduce cu sine o serie de lansări şi realizări strategice ce confirmă direcţia de dezvoltare a companiei şi angajamentul său faţă de soluţii de mobilitate integrate
Institutul Naţional de Statistică a anunţat că volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în iunie 2026 faţă de iunie 2025, atât ca serie brută cu 9,3%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 10,5%, iar în primele şase luni din 2026, volumul cifrei de afaceri s-a redus faţă de perioada similară din 2025 cu 9,1% ca serie brută şi cu 8,4% ca serie ajustată
Grupul Carmistin continuă modernizarea platformelor de producţie alimentară şi îşi reduce dependenţa de energia din reţea prin investiţii în capacităţi proprii de producere a energiei verzi. Avicarvil, cea mai mare companie a Grupului, a obţinut autorizaţiile ANRE pentru dezvoltarea a două noi centrale electrice fotovoltaice destinate autoconsumului, amplasate la Mihăeşti (Vâlcea) şi la Ferma 2 Târgu Jiu (Gorj), cu puteri instalate de 4,5 MW, respectiv 2,6 MW.
Libra Internet Bank a acordat o finanţare de 33,5 milioane de lei companiei Voltacom DOL, pentru construcţia proiectului CEM Calafat, un parc fotovoltaic amplasat în judeţul Dolj.
Industria spaţială italiană, dominată de companii mici şi mijlocii foarte specializate, se confruntă cu presiuni tot mai mari pentru consolidare, programele europene de apărare şi securitate favorizează furnizorii capabili să livreze sisteme integrate şi să gestioneze contracte complexe.