Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Marea Britanie a decis să extindă, pentru a patra oară, validitatea licenţei speciale care permite companiilor să continue să lucreze cu subsidiarele bulgare ale producătorului rus de petrol Lukoil, afectat de sancţiuni, a anunţat Ministerul Energiei din Bulgaria, informează Novinite.
Rețele Electrice România, parte a grupului PPC, a investit peste 12 milioane de lei în lucrările de modernizare ale stației de transformare 110 kV Azur, care deservește peste 3.400 de clienți din zona de est a municipiului Timișoara, informează compania prin intermediul unui cmunicat transmis către Economica.net.
Oil Terminal a înregistrat, în primul semestru din 2026, un profit net de 12,2 milioane lei, mai mare de 2,9 ori (plus 8 milioane lei) comparativ cu nivelul aprobat prin bugetul de venituri şi cheltuieli, şi mai mic cu 4,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor transmise joi Bursei de Valori Bucureşti.
Neakaisa, retailerul online românesc fondat în 2014, specializat în produse pentru baie, bucătărie și amenajări interioar, trece granița și se lansează în Bulgaria sub brandul Nekka.
Cele 20 de companii din indicele BET vor distribui în 2026 dividende brute de aproximativ 12,7 miliarde de lei, cu aproape 7% mai puțin decât în 2025, arată calculele realizate de Termene Business Hub pe baza datelor din rapoartele publicate la Bursa de Valori București.
Acţiunile companiilor listate pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), alături de ETF-uri, sunt disponibile, pentru tranzacţionare, de joi, prin Interactive Brokers, extinzând accesul internaţional la companiile româneşti listate pentru investitorii care utilizează platforma globală a brokerului.
Consiliul Concurenței a sancționat 21 de companii cu amenzi în valoare totală de 83,2 milioane lei (15,87 milioane euro) pentru participarea la înțelegeri anticoncurențiale de fixare a prețului pe piețele producției şi/sau comercializării semințelor de cultură și produselor pentru protecția culturilor din România, a anunțat autoritatea.
Bursa de Valori Bucureşti a afişat un profit net individual de 17 milioane de lei în prima jumătate a acestui an, marcând cel mai bun prim semestru din istorie, se arată într-un comunicat al BVB, publicat joi.
Google a lansat în România noua generație de dispozitive Pixel, formată din smartphone-urile Pixel 11, Pixel 11 Pro și Pixel 11 Pro XL și smartwatch-ul Pixel Watch 5. Compania aduce un nou procesor Tensor G6, sisteme foto actualizate, încărcare mai rapidă și funcții AI extinse prin Gemini.
Nuclearelectrica a început manevrele pentru oprirea controlată a Unităţii 2 a CNE Cernavodă joi dimineaţa, a anunţat compania, printr-un comunicat transmis Bursei de la Bucureşti.
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a declarat că reprezentanţii Uzinei Mecanice Sadu vor începe negocierile directe cu US Ballistics, companie din SUA care vrea să închirieze acolo hale şi să producă un tip nou de muniţie, creând locuri de muncă în zonă, relatează Agerpres.
FAN Courier anunță numirea lui Lucian Pântece în funcția de IT&C Director, o decizie care consolidează echipa de leadership a companiei și marchează un pas important în strategia de accelerare a digitalizării. Potrivit companiei, numirea noului director vine într-un moment în care FAN Courier își propune să transforme tehnologia dintr-o funcție de suport într-un motor de diferențiere și dezvoltare pe piața de curierat și e-commerce.
România ar putea avea primul indice al guvernanţei corporative (IGC), un instrument care ar permite evaluarea şi compararea anuală a guvernanţei companiilor listate exclusiv pe baza informaţiilor publice, identificarea bunelor practici şi compararea companiilor pe baza aceloraşi criterii, fără a reduce guvernanţa la un singur indicator, afirmă preşedinta CONAF, Cristina Chiriac.
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare din lume în condiţiile în care deţine active de 2.300 miliarde de dolari, a raportat miercuri un profit record, de 1.750 miliarde de coroane norvegiene (184,30 miliarde de dolari), în primul semestru din 2026, pe fondul avansului acţiunilor companiilor tehnologice, transmite Reuters
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a depus documentaţia necesară pentru revizuirea acordului de mediu pentru secţiunile montane grele ale Autostrăzii Sibiu - Piteşti, a anunţat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Horaţiu Cosma.
Serviciile AlfaSign sprijină relația digitală dintre companii și instituții prin semnături electronice calificate, sigilii electronice și mărci temporale.
Clienții ENGIE pot acum să achite facturile prin RoPay atât online, cât și în centrele de relații cu clienții, prin intermediul aplicației SoftPOS utilizată de reprezentanții companiei. Pentru ING Bank România, aceasta este prima integrare RoPay în aplicația SoftPOS, marcând un nou pas în extinderea serviciului național de plăți instant.
Companiile de asigurări membre UNSAR au achitat în primele trei luni ale acestui an despăgubiri de peste 5,4 milioane de lei în baza asigurărilor pentru locuințe, doar pentru pagubele provocate de furtuni și inundații.
O femeie de 47 de ani, cu atribuţii de administrare a unei societăţi comerciale de turism cu acţionariat italian, a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce ar fi transferat aproximativ 1.350.000 de lei, în mod nejustificat, către societăţi comerciale administrate de apropiaţi ai acesteia, transmite Agerpres.
Grupul Volkswagen analizează vânzarea unei părți din participația sa la compania de inginerie și soluții IT IAV AG către Accenture. Și Aumovio ar putea ceda acțiunile deținute la IAV.