Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Acţiunile Novere Capital S.A. (simbol bursier: NC), companie românească de tip holding, activă în sectorul investiţiilor imobiliare, se tranzacţionează începând de luni, 31 august, pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), ca urmare a transferului de pe piaţa AeRO, potrivit unui comunicat de presă al BVB, transmite Agerpres.
Societatea Energetică Electrica SA, grup de furnizare, distribuție, producție și stocare de energie la care cel mai mare acționar este statul român, prin ministerul de resort, cu circa 49,8% din capital, a raportat un profit net de 457,5 milioane lei pe primul semestru al anului, în creștere cu 8,6% față de perioada similară din 2025.
Patria Bank raportează că a încheiat primul semestru din 2026 cu un profit net de 27,3 milioane de lei, în creștere cu 6% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, marcând al treilea an consecutiv de creștere a rezultatului semestrial. În aceeași perioadă, venitul net bancar a crescut cu 9%, portofoliul de credite performante cu 12%, iar banca a absorbit impactul dublării cotei taxei pe cifra de afaceri față de perioada comparabilă. În trimestrul al doilea, Patria Bank a înregistrat un profit net de 16,0 milioane de lei, cel mai ridicat nivel din ultimele șase trimestre.
Acțiunile Novere Capital S.A. (simbol bursier: NC), companie românească de tip holding, activă în sectorul investițiilor imobiliare, se tranzacționează începând de astăzi, 31 august, pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București (BVB), ca urmare a transferului de pe piața AeRO. Novere Capital este prezentă pe piața de capital din august 2022, iar la momentul […]
Grupul Electrica a înregistrat în primul semestru al anului 2026 un profit net de 457,5 milioane de lei, în creştere cu 8,6% faţă de perioada similară a anului anterior.
Patria Bank a încheiat primul semestru din 2026 cu un profit net de 27,3 milioane de lei, în creştere cu 6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent
După tentativa din 2025 de fuziune, eșuată într-un scandal care părea că a îndepărtat definitiv Nissan și Honda, cele două companii au făcut, în premieră, un prim pas de apropiere și au anunțat încheierea unui acord de colaborare.
Creditele nete acordate clienților au depășit pentru prima dată pragul de 3 miliarde de lei Patria Bank (BVB: […] The post Patria Bank a încheiat primul semestru din 2026 cu un profit net de 27,3 milioane de lei, în creștere cu 6% faţă de primul semestru 2025 appeared first on Financial Intelligence .
Prioritatea pentru S2 2026: de la eficienţă la creșterea utilizării capacităților. Grupul TTS a realizat în S1 2026 […] The post Grupul TTS a realizat în primul semestru EBITDA de 53,5 mil. lei (+16,0 mil. lei comparativ cu S1 2025) și un profit net de 0,2 mil. lei (+20,9 mil. lei comparativ cu S1 2025) appeared first on Financial Intelligence .
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a semnat la data de 28 august 2026 două contracte de finanţare din Fondul pentru Modernizare în valoare totală de peste 351 de milioane de lei.
Compania de stat Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, a semnat două contracte de finanțare din Fondul pentru Modernizare al UE, în valoare totală de peste 351 de milioane de lei, pentru proiectele de investiții „Optimizarea funcționării liniilor electrice aeriene prin extinderea sistemului de monitorizare online DigiTEL Smart Lines” și „Creșterea calității reglajului de tensiune în stația Gutinaș”.
Evoluția principalilor indicatori în S1 2026 comparativ cu S1 2025: EBITDA– 1.079,6 mil. RON, în creștere cu 7,7% […] The post Electrica – creștere cu 8,6% a profitului net și cu 7,7% a EBITDA la nivel consolidat, în primul semestru appeared first on Financial Intelligence .
64% dintre companiile care își operează propriile centre de date își extind capacitatea, iar una din cinci estimează o creștere anuală de peste 20%, arată Uptime Institute Capacity Trends Survey.
Compania chineză de inteligenţă artificială Zhipu AI a raportat pentru primul semestru venituri de 953,9 milioane de yuani, sumă care reprezintă echivalentul a 141,96 milioane de dolari, în creştere cu 400% faţă de perioada similară a anului anterior, în timp ce pierderea netă s-a redus la două miliarde de yuani.