Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Banca Naţională a României (BNR) desfăşoară pentru prima dată în România, în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică (INS) şi Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), cercetarea statistică „Finanţarea şi consumul gospodăriilor populaţiei ” (FCGP), program ce are loc în perioada mai - decembrie 2026.
Economia Franţei va înregistra o creştere modestă în acest an, în condiţiile în care consumatorii îşi reduc cheltuielile, iar companiile îşi limitează investiţiile din cauza incertitudinilor privind preţurile energiei, finanţele publice şi tensiunile geopolitice, transmite Reuters.
BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a crescut la 5,64%.
* Tranzacţiile cu acţiuni Banca Transilvania - pe prima treaptă în topul rulajului
Euro s-a apreciat, ieri, cu 0,69 bani faţă de leu, BNR afişând un curs de referinţă de 5,2636 lei/euro.
Comisarul european pentru servicii financiare, Maria Luís Albuquerque, a susţinut fuziunile bancare dintre statele membre ale Uniunii Europene, argumentând că multe dintre dificultăţile sectorului vin din lipsa de anvergură. Marile tranzacţii între bănci din ţări diferite ar fi trebuit să se producă demult, de vreme ce uniunea bancară există
Banca Populară a Chinei a stabilit marţi cursul de referinţă la 6,7670 yuani pentru un dolar, faţă de 6,7698 în ziua precedentă, cel mai puternic nivel din 3 februarie 2023 şi cea mai lungă serie de întăriri consecutive din decembrie 2025.
Grupul Financiar Banca Transilvania, prin BT Capital Partners, extinde în piaţa de capital un comportament financiar deja familiar pentru aproximativ 800.000 de clienţi: economisirea şi investiţiile recurente automate.
Banca Europeană de Investiţii (BEI) va realiza prima sa investiţie în reactoare nucleare modulare mici (SMR), în contextul eforturilor europene de dezvoltare a noii generaţii de tehnologii nucleare.
Departamentul american al Trezoreriei a acuzat luni marea bancă rusă VTB, aflată deja pe lista neagră a Washingtonului, că ajută Iranul să eludeze sancţiunile americane, relatează AFP, citată de Agerpres.
Euro s-a apreciat, ieri, cu 0,1 bani faţă de leu, BNR afişând un curs de referinţă de 5,2567 lei/euro.
Băncile europene îşi menţin o poziţie stabilă şi rezilientă din perspectiva riscului de credit, în pofida incertitudinii macroeconomice persistente, fără a se consemna o deteriorare generalizată a calităţii activelor pe parcursul anului 2025, relevă o analiză efectuată pe baza rapoartelor anuale publicate de 26 de mari grupuri bancare europene. La nivel agregat, expunerile brute aferente creditelor au urcat cu 3,0%, pe fondul avansului activelor performante din Stadiul 1 (Stage 1), în timp ce volumul pierderilor de credit aşteptate (ECL) a scăzut cu 1,9%, determinând coborârea ratei medii de acoperire la 1,20% (faţă de 1,26% în 2024 şi 1,57% în 2019), concomitent cu reducerea ponderii ajustărilor discreţionare ale conducerii ( „management overlays ”) la 9% din totalul provizioanelor.
Ministerul Finanţelor a perfectat contractarea unei facilităţi de credit în valoare de 630 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), fondurile fiind direcţionate către modernizarea tronsonului de cale ferată Braşov-Sighişoara, acordul fiind semnat la Bucureşti de ministrul de resort Alexandru Nazare şi la Luxemburg de către conducerea instituţiei financiare europene.
* Indicele BET a ajuns la o depreciere de 9,5% faţă de ultimul record istoric * Tranzacţiile cu acţiuni Banca Transilvania - pe prima treaptă în topul valorii schimburilor
Euro s-a apreciat, vineri, cu 0,02 bani faţă de leu, BNR afişând un curs de referinţă de 5,2557 lei/euro.
CMS a asistat Agricover Payments, în legătură cu structurarea şi obţinerea autorizării de către Banca Naţională a României (BNR) ca instituţie de plată.
Preşedintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a pledat vineri, la New Delhi, pentru extinderea utilizării monedelor naţionale în schimburile comerciale din interiorul blocului BRICS şi a cerut un rol mai activ pentru Noua Bancă de Dezvoltare (NDB) în aprofundarea cooperării economice.
Guvernul a amendat vineri Acordul de împrumut încheiat între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului „Şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile în România ”, astfel că perioada de implementare şi tragere a fondurilor a fost extinsă cu un an, până la 30 iunie 2028
Ministerul Finanţelor a atras vineri o sumă suplimentară de 20 de milioane de lei de la băncile comerciale, în continuarea licitaţiei desfăşurate joi, când a împrumutat 766 de milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală de 38 de luni şi un randament mediu anual de 6,54%.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei suspendă din data de 11 septembrie 2026 depunerea solicitărilor de transfer prin platforma digitală pentru Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny ”, după epuizarea fondurilor bugetare alocate pe anul în curs.