Back to school 2026. Cum se schimbă cumpărăturile pentru începerea școlii. De la lista de rechizite la lista de dorințe
Începutul școlii a fost mult timp asociat cu o listă previzibilă: caiete, rechizite, haine, încălțăminte și un ghiozdan nou. Astăzi, lista nu mai este doar despre ce trebuie cumpărat, ci tot mai mult despre ce își doresc copiii. Iar între cele două se află părintele, care încearcă să împace bugetul familiei cu preferințele unei generații care descoperă produse și branduri cu mult înainte de a ajunge în magazin. Cea mai recentă ediție a studiului Deloitte Back-to-School Survey 2026 surprinde această schimbare: părinți mai atenți la valoarea fiecărei achiziții, copii cu o influență tot mai mare asupra alegerilor familiei și un proces de cumpărare care începe adesea online, înaintea vizitei într-un magazin. Camelia Malahov, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România, și Liderul industriei de retail și bunuri de larg consum a scris un material de opinie pe această temă. Așadar, ce înseamnă Back to school în 2026?