Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Ministerul Educaţiei anunţă, joi, că, în perioada februarie-iulie, peste 36.000 de studenţi din medii şi grupuri dezavantajate au beneficiat de burse sociale, sumele alocate fiind de aproape 157 de milioane de lei, potrivit Ministerului Educaţiei.
Începutul noului an școlar readuce în atenție nu doar condițiile în care învață elevii, ci și problema siguranței în unitățile de învățământ. Potrivit sondajului, 45,3% dintre persoanele chestionate consideră că unitățile de învățământ sunt pregătite. Aproape același procent, 45,5%, apreciază însă că școlile sunt destul de slab sau foarte slab pregătite.
Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat că numărul nașterilor înregistrate, în luna iulie 2026, a scăzut cu 4,2%, față de luna iulie 2025, dar a crescut față de luna precedentă cu 14,5% (iunie 2026), în timp ce numărul deceselor s-a redus cu 0,9%, comparativ cu iulie 2025, dar și față de luna precedentă (recul de 1,4%, raportat la iunie 2026).
În apele arctice din apropierea arhipelagului Svalbard, forţele aliate din cadrul NATO au surprins în primăvara acestui an submarine ruseşti care se antrenau pentru a lansa o armă secretă concepută pentru a scoate din funcţiune cablurile submarine critice fără a lăsa urme.
Consumul de petrol al Chinei a scăzut cu 9% în trimestrul al doilea din 2026, iar reculul poate reduce presiunea asupra prețurilor globale.
Valuri de căldură în Europa, fum toxic în Indonezia, culturi uscate în Sudan: 1,3 miliarde de oameni de pe Pământ au trăit, între iunie şi august, cea mai caldă vară boreală, conform unei analize realizate de AFP pe baza datelor programului european Copernicus.
Echipele de fotbal Rapid şi Universitatea Craiova au fost sancţionate, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal cu penalitate sportivă de câte 5.000 de lei, pentru incidentele petrecute în timpul partidei din cadrul etapei a 7-a a Superligii şi încheiate cu scorul de 1-1.
Starbucks pariază 1 miliard de dolari pe ideea că un ambient cu fotolii din piele, covoare...
Nr. 770908/09.09.2026 Municipiul Cluj-Napoca, în calitate de autoritate publică tutelară și acționar unic, anunță selecția pentru ocuparea a […] The post ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA CANDIDAȚILOR PENTRU 3 (TREI) POSTURI DE MEMBRU AL CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE ÎN CADRUL SOCIETĂȚII SALA POLIVALENTĂ S.A. appeared first on Financial Intelligence .
Căpitanul-nejucător Adrian Marcu a anunţat componenţii echipei de Cupa Davis a României pentru întâlnirea cu selecţionata Indoneziei, din Grupa Mondială II.
Răzvan Mihai Prisada, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), vine la ZF Health & Pharma Summit în prima zi, pe 28 septembrie.
Jucătoarea kazahă Elena Rybakina a învins-o pe chinezoaica Qinwen Zheng în sferturile de finală de la US Open şi a devenit noul lider al clasamentului feminin, WTA.
Nr. 770897/09.09.2026 Municipiul Cluj-Napoca, în calitate de autoritate publică tutelară și acționar unic, anunță selecția pentru ocuparea a […] The post ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA CANDIDAȚILOR PENTRU 3 (TREI) POSTURI DE MEMBRU AL CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE ÎN CADRUL SOCIETĂȚII CLUJ INNOVATION PARK S.A. appeared first on Financial Intelligence .
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că nu crede că războiul cu Iranul se va încheia înainte de alegerile de la jumătatea mandatului din luna noiembrie, afirmând miercuri, cu privire la Teheran: „Cred că războiul se va încheia imediat după alegeri, pentru că ei nu mai pot rezista ”.
Ultimul raport al Serviciului Copernicus pentru schimbări climatice (C3S) arată că luna august 2026 a fost cea mai caldă lună înregistrată vreodată.
Miza este următoarea decizie a Băncii Japoniei. O majorare a dobânzii ar putea susține moneda niponă
Fostul internaţional olandez Marc Overmars se retrage din funcţia de director sportiv al clubului Royal Antwerp din motive de sănătate, transmite Reuters.
Strategia administraţiei de la Washington faţă de sancţiunile instituite de aliaţii occidentali împotriva coloniilor israeliene din Cisiordania se rezumă la a spune cât mai puţin posibil şi a lăsa lucrurile să se întâmple, într-un moment în care Casa Albă încearcă să gestioneze un echilibru delicat între menţinerea relaţiilor cu partenerii internaţionali şi susţinerea acordată Israelului.