Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
BCR Pensii lansează o nouă funcționalitate digitală, prin care persoanele care contribuie la un alt fond de pensii facultative pot solicita, 100% online, transferul activelor acumulate către Fondul de Pensii Facultative BCR PLUS.
Comisia Europeană a adoptat marţi pachetul privind mobilitatea echitabilă a forţei de muncă pentru garantarea unor drepturi sociale clare în toate statele membre.
Titlurile de stat americane pe 10 ani au depășit pragul de 5% pentru prima dată din iulie 2007 încoace, pe fondul prețului petrolului de peste 102 dolari/baril, al conflictului din Iran și al așteptărilor că Fed va mai majora dobânzile. Mișcarea amplifică presiunea pe piețele globale de obligațiuni.
Deficitul contului curent a urcat la 16,29 miliarde de euro în primele șapte luni din acest an, comparativ cu 15,7 miliarde de euro în aceeași perioadă a anului trecut, mai ales pe fondul deteriorării balanței primare, ca urmare a creșterii costurilor cu datoria externă. Investițiile străine directe, considerate cea mai sănătoasă sursă de finanțare a deficitului extern, și-au revenit față de luna iunie, dar sunt în continuare mult sub nivelul din 2025.
Un influencer cu 200.000 de urmăritori poate câștiga 10.000 de euro pe lună din colaborări cu branduri. Dar după impozite, CAS și CASS, suma arată altfel. Am făcut calculele pentru fiecare categorie.
Patronatul Importatorilor de Forţă de Muncă (PIFM) solicită Ministerului Muncii şi Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) reconfigurarea tehnică şi repunerea în funcţiune a platformei WorkinRomania pentru procesarea dosarelor din toate profesiile.
Președintele României transmite că violențele pe care le vedem în Piața Victoriei sunt extrem de grave și condamnă cu toată fermitatea încercarea de a transforma un protest legitim în lupte de stradă.
PSD propune introducerea obligativității uniformelor în toate unitățile de învățământ preuniversitar, pentru a reduce diferențele dintre elevi și bullyingul asociat situației financiare a familiilor. Fiecare școală ar urma să își stabilească propriul model, împreună cu părinții, elevii și profesorii, iar măsura s-ar putea aplica din anul școlar viitor, dacă proiectul va fi adoptat și promulgat.
Alianţa pentru Unirea Românilor afirmă într-o postare pe Facebook că imaginile din Piaţa Victoriei sunt inacceptabile şi că este de datoria statului să apere ordinea publică şi siguranţa cetăţenilor, iar forţele de ordine trebuie să acţioneze cu fermitate, dar proporţional
Prima reacție a premierului Ilie Bolojan după ce crescătorii de oi au depus o listă de revendicări la Guvern. Șeful Executivului a transmis că a luat act de revendicările depuse de „Asociația Profesională a Ciobanilor – APC” și a discutat cu viceprim-ministru, ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna, despre soluțiile de răspuns […]
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Islambay Suleyman intenționează să preia Sterk Plast S.R.L. Islambay Suleyman este persoană fizică care, anterior acestei tranzacții, deținea deja o participație în Sterk Plast S.R.L.. De asemenea, acesta deține participații la Ecofriend Recycling S.R.L., societate activă în colectarea, reciclarea și valorificarea deșeurilor plastice, precum și în furnizarea de […]
Protestul fermierilor din Piaţa Victoriei a degenerat marţi, iar incidentele au lăsat în...
După ce Curtea de Apel București a suspendat executarea ordinului Ministerului Muncii care stabilește lista ocupațiilor deficitare pentru care pot fi recrutați lucrători străini, platforma Work in Romania, prin care angajatorii pot face demersurile pentru angajarea lucrătorilor din afara Uniunii Europene, are în prezent dezactivate mai multe funcționalități.
Parlamentul European a adoptat marţi, la Strasbourg, raportul cu recomandările Comisiei speciale pentru Scutul european pentru democraţie, într-un vot care transformă experienţe precum alegerile prezidenţiale anulate din România în argumente pentru o apărare europeană mai puternică.
Sala Polivalentă din Constanța, cu o capacitate de 5.000 de locuri, este din nou în construcție, după o perioadă de aproximativ doi ani și jumătate în care lucrările au fost oprite. Proiectul, lansat în urmă cu circa 10 ani, a ajuns la un cost total estimat de 184 milioane de lei, față de 97 milioane […]
Consiliul de Securitate al ONU este programat să se reunească marți după-amiază pentru a discuta situația din Orientul Mijlociu, în condițiile în care avansul rapid al rebelilor houthi de-a lungul coastei yemenite a Mării Roșii generează noi îngrijorări privind transportul maritim mondial.
Retailerul german HORNBACH va investi aproximativ 70 de milioane de euro pentru deschiderea a două noi magazine în România, la Cluj-Napoca și Craiova. Fiecare proiect presupune o investiție de circa 35 de milioane de euro. Magazinul din Cluj ar urma să fie deschis în toamna anului 2027, iar cel din Craiova, primul HORNBACH din Oltenia,...
Premierul Ilie Bolojan a luat act de revendicările depuse astăzi la Guvern de „Asociația Profesională a Ciobanilor – APC” și a discutat cu viceprim-ministru, ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna, despre soluțiile de răspuns la problemele semnalate.
Lidl a generat în perioada 2011-2025 un impact total de 19,2 miliarde de euro în economia...