Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Consiliul Patronatelor ESG din România (CPESGR) organizează cea de-a treia ediţie a evenimentului de referinţă „Finanţarea Societăţilor Comerciale ”, programat pentru data de 8 octombrie, începând cu ora 09:00, la Institutul Bancar Român din Bucureşti.
Aplicarea sistemului TollRo poate majora cu până la 8% costurile transportului intern, în funcție de activitatea operatorilor, susține Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Organizația cere ca aceste costuri să fie reflectate în tarifele de transport și solicită suspendarea temporară a sancțiunii fixe de 2.000 de lei în situațiile în care sistemul informatic […]
Froo, lanțul polonez de magazine de proximitate adus de Zabka în România, își continuă expansiunea pe plan local. Lanțul a marcat o nouă bornă: 300 de magazine deschise în decurs de doi ani.
Sistemul medical este privit frecvent prin două puncte de intrare: cabinetul medicului de familie și spitalul. Între ele există însă o zonă mult mai largă, formată din ambulatoriu de specialitate, investigații, recuperare, servicii medicale la domiciliu și transport medical.
Fabrica de medicamente AC Helcor din Baia Mare va fi extinsă și modernizată, în urma unei investiții de 7,6 milioane de euro.
Kelemen Hunor, președintele UDMR, consideră că PNL nu ar trebui să sesizeze Curtea Constituțională în cazul în care președintele României nu decide dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate. Liderul UDMR susține că un astfel de demers ar putea eșua, întrucât, în interpretarea sa, Constituția îi oferă șefului statului posibilitatea, nu obligația, de a dizolva Parlamentul.
Curtea de Apel București a admis, marți, contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București prin care Călin Georgescu fusese lăsat în libertate sub control judiciar. Instanța a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile atât a fostului candidat la alegerile prezidențiale, cât și a omului de afaceri Ionel Rusen. Decizia este definitivă, potrivit surselor G4Media. […]
Călin Georgescu va fi arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce Curtea de Apel București a admis marți contestația formulată de DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București. Aceeași măsură a fost dispusă și în cazul omului de afaceri Ionel Rusen, cercetat în același dosar. Hotărârea instanței este definitivă. Contestația procurorilor DIICOT a fost analizată de ... The post Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia Curții de Apel este definitivă appeared first on Forbes Romania .
Curtea de Apel București a admis marți contestația DIICOT și a decis ca fostul candidat la alegerile prezidențiale […] The post Călin Georgescu – arestat preventiv pentru 30 de zile appeared first on Financial Intelligence .
Călin Georgescu va fi arestat preventiv. Decizia a fost luată marţi la Curtea de apel Bucureşti. El va petrece următoarele 30 de zile în Arestul Central. Decizia este definitivă.
Călin Georgescu va fi arestat preventiv. Decizia a fost luată marţi la Curtea de apel Bucureşti. El va petrece următoarele 30 de zile în Arestul Central. Decizia este definitivă.
Georgescu fusese reținut pentru 24 de ore pe 21 septembrie, iar Tribunalul București a respins ulterior propunerea DIICOT de arestare preventivă și a dispus control judiciar pentru 60 de zile
Călin Georgescu a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile.
România intră pe harta internațională a polo-ului: Singureni Manor Polo Cup își consolidează statutul de reper european și anunță ediția 2027. În doar trei ediții, Singureni Manor Polo Cup a reușit ceea ce puține evenimente sportive de nișă din Europa Centrală și de Est au realizat într-un timp atât de scurt: transformarea României într-o destinație ... The post Singureni Manor Polo Cup 2026 pune România pe harta sporturilor de nișă appeared first on Forbes Romania .
Curtea de Apel Bucureşti a admis marţi contestaţia DIICOT şi a decis ca fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro
Curtea de Apel București a analizat marți contestația DIICOT împotriva deciziei prin care Călin Georgescu a fost lăsat sub control judiciar în dosarul de înșelăciune.
Oana Ţoiu, ministrul propus pentru Ministerul Afacerilor Externe, a primit marţi aviz favorabil în comisiile reunite pentru politică externă ale Parlamentului, cu 29 de voturi „pentru” şi 23 de voturi „împotrivă”.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că e momentul ca această criză să se încheie şi a repetat că alegerile anticipate nu sunt o soluţie. „Este momentul ca această criză politică să se încheie. Este momentul ca partidele să privească dincolo de gardul de partid, să privească la interesul național. Alegerile anticipate nu sunt o […] Articolul Președintele Dan, declarație cu o zi înaintea votului pentru Guvernul Mureșan: „E momentul ca această criză politică să se încheie, ca partidele să privească dincolo de gardul de partid, la interesul naţional. Alegerile anticipate nu sunt o soluţie” apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .