Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
*Tarifele mai mari şi veniturile din interconexiuni au susţinut majorarea veniturilor
Emiratele Arabe Unite au condamnat şi denunţat ferm atacul ostil iranian care a vizat două nave afiliate ADNOC în timp ce acestea tranzitau Strâmtoarea Hormuz, fără a se raporta victime
Vicepreşedintele PNL, deputatul Alexandru Muraru, susţine că liderii PSD întreţin în partid speranţa că o majoritate în jurul PSD este „aproape ”, dar că realitatea este alta şi că totul a fost „o cacealma politică ”
În marja Supercupei Europei dintre PSG şi Aston Villa, revolta din jurul preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, a constituit un subiect de discuţie între anumiţi membri ai UEFA. Preşedintele FIFA se confruntă cu ameninţarea unui vot de neîncredere, relatează L 'Equipe.
Concursul de calificare de la Campionatul European feminin, de joi, s-a încheiat trist pentru gimnastele României, care nu au obţinut nicio calificare în finalele competiţiei găzduite de Zagreb.
Atleta Elena Taloş s-a clasat, joi, pe locul 7 în finală la triplusalt, la Campionatele Europene de la Birmingham.
Iga Swiatek a câştigat primul său titlu al sezonului cu o victorie rapidă, scor 6-2, 6-3, împotriva Elenei Rîbakina în finala Canadian Open, joi, ceea ce i-a dat jucătoarei poloneze un plus de încredere înaintea US Open.
Preşedintele Kârgâzstanului, Sadîr Japarov, a afirmat joi că intenţionează să candideze pentru un al doilea mandat la alegerile care vor avea loc în ianuarie anul viitor în statul din Asia Centrală, informează Reuters.
Nigel Farage, liderul partidului anti-imigraţie Reform UK, şi-a revendicat, vineri dimineaţă, victoria în alegerile parlamentare parţiale, la care numărarea voturilor este încă în curs şi care au fost boicotate de partidele tradiţionale
Pandora îşi menţine strategia de înlocuire a unei părţi dintre bijuteriile din argint cu alternative placate cu platină, chiar dacă preţul argintului a scăzut semnificativ faţă de maximele atinse la începutul anului
Avioane de vânătoare aflate într-o misiune de apărare aeriană a NATO au doborât, vineri dimineaţă, o dronă care a pătruns în spaţiul aerian al Letoniei, stat membru al NATO şi al Uniunii Europene, au anunţat forţele armate letone pe X, citate de Reuters.
Echipa Universitatea Craiova a învins joi seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia finlandeză KuPS Kuopio, în a doua manşă a turului al treilea preliminar din Liga Europa. Craiova s-a calificat în play-off-ul competiţiei şi are asigurată prezenţa în grupele unei cupe europene.
The Romanian College of Dentists (CMSR) requests the Ministry of Education and Research to include oral health and the prevention of dental diseases in the health education curriculum for high school students, in the context of the curricular reform for high school education.
New regulations on packaging gradually come into force in the European Union starting Wednesday, with measures aimed at reducing the volume of waste and its impact on the environment and health, dpa reports.
O descoperire făcută în Munţii Mackenzie din teritoriile de nord-vest ale Canadei împinge cu până la 10 milioane de ani mai devreme unele dintre cele mai importante repere din evoluţia animalelor.
A discovery in the Mackenzie Mountains of Canada 's Northwest Territories is pushing back some of the most important milestones in animal evolution by up to 10 million years.
Poland, Lithuania, Latvia and Estonia are strengthening their security measures around critical infrastructure, amid fears that Russia could try to provoke an incident on the territory of a NATO state through a 'false flag' operation.
* Most countries either reduced their consumption in 2025 or maintained it at the same level
Noi reglementări privind ambalajele intră gradual în vigoare în Uniunea Europeană începând de miercuri, măsurile urmărind reducerea volumului de deşeuri şi a impactului acestora asupra mediului şi sănătăţii, relatează dpa.
În politică, păpuşile gonflabile sunt nişte personaje. Reale. Plasate, de regulă, în poziţii şi posturi de mare greutate. Exact ca păpuşile gonflabile, practic, ele au o greutate foarte mică şi nu reprezintă, în sine, nici o valoare.