Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Primarul UDMR al municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a anunţat, joi, la finalul discuţiilor cu premierul desemnat, Luca Niculescu, că formaţiunea sa este dispusă să voteze un guvern, chiar dacă nu va face parte din el, transmite Agerpres.
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a avut joi primele discuții cu lideri PSD, PNL și UDMR, aceștia prezentându-i liniile roșii ale formațiunilor lor, condițiile și soluțiile posibile pentru formarea unui Guvern. O nouă rundă de negocieri va avea loc săptămâna viitoare, după ce Luca Niculescu se va întâlni cu USR și minoritățile. La finalul zilei, Luca […] Articolul Negocierile pentru guvern: PSD vrea schimbarea direcției economice și o majoritate asumată – PNL ar vota guvernul, dar intră în opoziție – UDMR ar vota guvernul chiar dacă nu va face parte din el apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Cea mai mare rețea de drogherii din Austria, brandul BIPA, a cărui intrare pe piața locală a fost anunțată în premieră de Profit.ro și care va avea în România o extindere accelerată, își continuă dezvoltarea pe piața din România.
Ministrul român al Apărării, Radu Miruţă, afirmă că securitatea Republicii Moldova este strâns legată de securitatea României şi susţine consolidarea cooperării dintre cele două ţări.
Pe scurt, geamurile termopan pot reduce pierderile de căldură și consumul pentru încălzire, mai ales atunci când înlocuiesc ferestre vechi, cu geam simplu sau etanșare slabă.
Poliţia britanică a recunoscut că percheziţiile efectuate în februarie în momentul arestării fostului prinţ Andrew în cazul Epstein […] The post Regatul Unit: Poliţia recunoaşte că percheziţiile în legătură cu arestarea fostului prinţ Andrew au fost ilegale appeared first on Financial Intelligence .
Bucureștenii au un nou parc de retail, în zona Pantelimon, după o investiție de peste 9 milioane de euro a Cometex, controlat de grupul Altex. Pantelimon Retail Park, amplasat pe Strada Biruinței nr. 82, a fost dezvoltat de Cometex. Proiectul are o suprafață comercială de 5.800 mp și este primul parc de retail dezvoltat de […]
Reprezentanții organizațiilor din sectorul energetic din Europa Centrală și de Est au semnat astăzi, la Sofia, declarația privind securitatea energetică și competitivitatea în Europa Centrală și de Est.
Coreea de Sud a efectuat joi un test cu prima sa armă hipersonică produsă pe plan intern, a anunţat biroul prezidenţial sud-coreean, la câteva zile după ce Coreea de Nord a afirmat că a lansat o rachetă hipersonică cu rază medie de acţiune, relatează AFP, transmite Agerpres.
Retailerul austriac de drogherii BIPA, intrat pe piața românească la începutul acestui an, va deschide cel de-al zecelea magazin din România, în Roșiori de Vede. Deschiderea magazinului are loc joi, 8 octombrie. Este primul magazin BIPA din județul Teleorman și se află în Funshop Park. Magazinul este deschis de luni până sâmbătă între orele 09:00-21:00, și […]
Dan Motreanu, europarlamentar PNL, a criticat joi poziţia social-democraţilor legată de Guvernul propus de Luca Niculescu, prim-ministru desemnat.
Comisia Europeană va acorda României 14,3 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru acoperirea parțială a costurilor cu intervențiile și redresarea înregistrate în urma inundațiilor din mai-iunie anul trecut, care au provocat daune majore la Salina Praid.
Comisia Europeană va acorda României 14,3 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru acoperirea parțială a costurilor cu intervențiile și redresarea înregistrate în urma inundațiilor din mai-iunie anul trecut, care au provocat daune majore la Salina Praid.
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, participă joi și vineri, la Luxemburg, la reuniunile Eurogrupului în format inclusiv și ale Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN). „ECOFIN: O nouă reuniune a miniștrilor finanțelor din UE zilele acestea, la Luxemburg. România trebuie să fie consecventă la masa deciziilor europene, să își susțină interesele, să contribuie la […]
Premierul desemnat Luca Niculescu a început consultările cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern. PSD respinge varianta unui Cabinet tehnocrat și cere schimbarea direcției economice și o majoritate parlamentară asumată, în timp ce PNL nu vrea să intre la guvernare alături de PSD, dar este dispus să voteze instalarea Executivului. UDMR anunță că poate susține Guvernul chiar dacă nu va face parte din acesta.
Primarul Ankarei, Mansur Yavaș, vine la București pentru o discuție cu primarul general, Ciprian Ciucu.
Forţele armate ale Iranului au lovit două petroliere comerciale în afara Strâmtorii Ormuz într-un interval de 24 de ore, pe fondul extinderii atacurilor dincolo de această cale maritimă, în timp ce oficialii de la Teheran au transmis noi avertismente Statelor Unite.
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat joi, după discuţiile cu conducerea UDMR, că a întâlnit deschidere pentru găsirea […] The post Niculescu, după discuţiile cu UDMR: Am întâlnit deschidere pentru soluţii care să ducă la deblocarea crizei appeared first on Financial Intelligence .