Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Primele 41 de acorduri de finanţare din cadrul programului SME Eco-Tech au fost semnate, iar beneficiarii pot începe implementarea investiţiilor aprobate.
În prima lună de toamnă, audiențele principalelor televiziuni au crescut, pe fondul lansării grilelor de programe pentru noul sezon. Antena 1 a înregistrat cea mai mare creștere a audienței la nivel național, comparativ cu luna august. Cele trei mari televiziuni comerciale – Pro TV, Antena 1 și Kanal D – și-au lansat noile grile de ... The post Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel NAȚIONAL – SEPTEMBRIE 2026 appeared first on Forbes Romania .
Pieţele globale de obligaţiuni încă funcţionează într-o manieră ordonată, a anunţat joi Fondul Monetar Internaţional (FMI), după recenta creştere a randamentelor care a dus pe plan global la cel mai ridicat nivel al costurilor de împrumut din ultimele decenii, transmite Reuters.
Trucuri pentru a curăța faianța din baie.
Datele publicate recent de Ministerul Finanțelor indică continuarea procesului de consolidare bugetară în perioada ianuarie-august 2026, evidențiindu-se accentul […] The post Consolidarea ambițioasă a finanțelor publice umbrită de scăderile din piețele internaționale de obligațiuni și de tensiunile politice interne (Andrei Rădulescu) appeared first on Financial Intelligence .
Italgas a semnat un acord de 120 de milioane de euro pentru participația de 22,5% din Floene, principalul distribuitor de gaze din Portugalia.
Producătorul din industria alimentară Cris-Tim Family Holdings și-a cumpărat principalul concurent pe segmentul mâncărurilor gata preparate precum și cel mai mare producător de sandvișuri de pe piața locală. Devine astfel lider de piață pe segmentul ready meals reducând din investițiile de aproximativ 100 de milioane de lei bugetate pentru construirea de la zero a unei noi unități de producție pentru mâncăruri gata preparate, care urma să includă și capacități pentru dezvoltarea categoriei de sandvișuri.
Ilie Bolojan este audiat la DNA Iași în dosarul în care Fănel Bogos, om de afaceri, este cercetat pentru instigare la șantaj și cumpărare de influență (trei acte materiale).
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în următoarele trei zile, la valoarea de 1.350 mc/s, apoi în scădere uşoară până în data de 8 octombrie, la valoarea de 1.250 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii octombrie (3.900 mc/s), potrivit prognozei publicate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
Pentru Europa, problema este delicată: are nevoie de combustibil suplimentar pentru a tempera prețurile, dar trebuie să păstreze rezerve suficiente
O ușă poate fi cumpărată ca obiect separat sau aleasă ca parte a unei locuințe. Diferența se vede în întrebările puse înaintea comenzii. În primul caz, discuția începe cu modelul și prețul. În al doilea, începe cu planul casei, dimensiunile golurilor, pardoseala și felul în care oamenii vor circula între camere. Pentru un showroom specializat,...
Citarea lui Ilie Bolojan are legătură cu întâlnirea pe care acesta a avut-o la 23 septembrie 2025 cu Fănel Bogos, în biroul său de la Palatul Victoria
Tribunalul București a stabilit pentru 14 octombrie 2026 prima ședință în dosarul în care Anima Wings Aviation S.A. […] The post Prima ședință în dosarul în care AnimaWings și-a cerut insolvența, stabilită pentru 14 octombrie appeared first on Financial Intelligence .
Premierul demis Ilie Bolojan a ajuns vineri dimineaţă la sediul DNA Iaşi, unde urmează să fie audiat ca martor în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos, care în 23 septembrie 2025 a fost în audienţă în biroul său, relatează News.ro.
Aspretele, cel mai rar pește din Europa, se află într-un nou moment critic.
Recomandarea zilei, Cuvée 16 Rosso, este un vin roșu expresiv și seducător, care reunește două dintre cele mai reprezentative soiuri ale sudului Italiei, Primitivo și Negroamaro, într-un stil bogat, echilibrat și ușor de îndrăgit.
Premierul interimar Ilie Bolojan a ajuns vineri dimineață, 2 octombrie, la sediul DNA Iași, unde a fost chemat […] The post Ilie Bolojan a ajuns la DNA Iași; Premierul interimar, audiat ca martor în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos appeared first on Financial Intelligence .
Cris-Tim Family Holding, cel mai important jucător din piața locală de mezeluri și mâncăruri gata preparate, anunță că în 2 octombrie a semnat un contract de vânzare-cumpărare cu Brainfly Ltd. pentru achiziția integrală a capitalului social al Via Trend Ready Meals, societate înființată în România. Via Trend deține integral Snack 4U Concept. Prin urmare, la […]
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în următoarele trei zile, la valoarea de 1.350 mc/s, apoi în scădere uşoară până în data de 8 octombrie, la valoarea de 1.250 mc/s. Această valoare se situează sub media multianuală a lunii octombrie (3.900 mc/s), potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie ... The post Debitul Dunării la intrarea în ţară va scădea până la 1.250 mc/s în zilele următoare appeared first on Forbes Romania .